Preasfinţitul Vicenţiu va oficia duminică la Urziceni

0

Preasfinţitul Vicenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor va oficia duminică dimineaţă, cu începere de la ora nouă, la catedrala din Urziceni, Sfânta Liturghie a Sfâtului Vasile cel Mare, urmată, la ora paisprezece, de Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Cele două evenimente religioase vor încheia practic trei zile de rugăciune prilejuite de aducerea la Urziceni a moaştelor Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, însoţite şi de racla cu veştmântul Cuvioasei Paraschiva, adusă de la mănăstirea Chiroiu.
Pentru al treilea an consecutiv, micul târg al Urzicenilor este gazda unui pelerinaj în perioada Postului Mare. După bucuria primirii, în anul 2009, a moaştelor Sfântului Mucenic Dasie şi anul trecut a Moaştelor Sfântului Apostol Andrei, această binecuvântare este continuată, prin aducerea spre închinare a moaştelor Sfântului Mare Mucenic Pantelimon din Arhiepiscopia Tomisului.
Robert Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.