Preoţii Pandelică, tată şi fiu, continuă să sfideze ierarhia bisericească

2

Săptămâna trecută, părintele Casian Ovidiu Pandelică şi părintele Gheorghe Pandelică au fost convocaţi la Consistoriul Eparhial Bisericesc al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, pentru a răspunde la indisciplina canonică bisericească, din parohiile Reviga şi Mircea cel Bătrân. Ambii preoţi citaţi au refuzat să se prezinte în faţa înaltului for de judecată, făcând încă o dată dovada neascultării faţă de autorităţile bisericeşti.
Părintele Casian Ovidiu Pandelică, de la parohia Reviga, este acuzat de schismă – nesupunere şi refuzul repetat de a asculta autoritatea bisericească legală. El l-a alungat pe părintele Viorel Parmac, slujitor desemnat de către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor să suplinească parohia Reviga, a defăimat autoritatea episcopală prin ridicarea tabloului Chiriarhului locului din scaunul arhieresc şi nepomenirea la Sfânta Liturghie a Episcopului.
În dreptul părintelui Gheorghe Pandelică de la parohia Mircea Cel Bătrân se reţin acuzaţii de neglijenţă întru îndeplinirea îndatoririlor bisericeşti, neascultarea continuă faţă de Autorităţile Superioare Bisericeşti, provocarea de neînţelegeri în sânul Bisericii, acuzarea neîntemeiată adusă autorităţilor superioare Bisericeşti şi sacrilegiu faţă de cele sfinte prin folosirea unui potir deteriorat şi neîngrijit.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro – foto: www.curierulialomitean.ro

2 comentarii

  1. Nu se leaga si de wcul din curte, si ca nu are babe sukare la slujbe, ca foloseste maruntis pentru rest. Ce dovezi le mai trebuie ca sa ii indeparteze? Nu se uita si in cartile lor sa vada daca au pagini rupte sau mazgalite.
    Zic io ….

  2. In loc sa le caute nod in papura unor preoti iubiti ca ei mai bine ar explica de ce nu e in stare sa isi verifice calugarii lui. In mod normal trebuia sa isi ceara scuze public pentru cat de prost isi conduce institutia nu sa execute oamenii linistiti. Dar atata il duce pe el mintea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.