Primul bilanţ al poliţiei în săptămâna prevenirii

0

saptamana

Aproape 3.000 de elevi ialomiţeni au fost vizitaţi de poliţişti la şcoală în cadrul săptămânii de prevenire a criminalităţii.
Campania, organizată la nivel naţional, urmăreşte prevenirea delicvenţei juvenile şi constituie un prilej pentru oamenii legii de a-i învăţa pe copii cum să evite expunerea la riscurile străzii şi ale mediului virtual.
Poliţiştii au desfăşurat activităţi în 110 de şcoli generale şi licee din judeţul Ialomiţa şi au înmânat materiale cu caracter preventiv ce conţin măsuri pentru a nu deveni victime sau autori ai unor infracţiuni. 
Totodată, zonele de învăţământ, precum şi unităţile de alimentaţie publică din apropierea acestora au fost atent supravegheate de poliţişti din cadrul serviciilor operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, în vederea menţinerii ordinii şi liniştii publice.  
Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat peste 350 de persoane şi au controlat 240 de autovehicule care au tranzitat zonele unităţilor de învăţământ. 
Pentru neregulile identificate au fost aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de peste 15 .000 lei.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.