Spectacol pentru Daniela

1

foto: Cristi Șuca

Sunt frumoşi, deştepţi, talentaţi şi cu suflet mare! Elevii Colegiului Naţional Mihai Viteazul au dovedit aseară că binele învinge răul. Pentru a continua colecta de bani în sprijinul Danielei Simion, tânăra din Slobozia diagnosticată cu leucemie, liceenii au fost aseară protagoniştii unui spectacol de excepţie.
Iubirea de oameni a fost mesajul central al spectacolului, iar artiştii şi spectatorii au făcut dovada înţelepciunii precoce, primită în familie şi cultivată la şcoală…
Solidaritatea semenilor în momentele de cumpănă ale vieţii este ca o înflorire a sâmburelui de credinţă divină cultivat în fiecare dintre noi…
Viaţa este sensul nostru pe pământ, iar Daniela merită să trăiască…
Felicitări protagoniştilor şi îndrumătorilor lor, doamnele profesor Doina Buciu şi Elena Mocanu.
Daniela Simion este studentă în anul II la Academia de Ştiinţe Economice, secţia de relaţii internaţionale, în limba franceză. După prima sesiune a acestui an ea a fost diagnosticată cu o maladie cruntă, dar care din fericire se poate trata. Pe blogul personal, tânăra din Slobozia a scris că Dumnezeu i-a dat această boală aşa cum i-a oferit şi bucuriile, şi are convingerea că tot El o va salva. El, prin noi…
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.