Troc politic între PDL Ialomiţa şi sindicate

0

Pentru a câştiga alegerile parlamentare din toamnă, democrat – liberalii au pus bazele unui protocol cu sindicatele ialomiţene pentru a obţine voturi la schimb cu promovarea unor proiecte legislative favorabile sindicaliştilor.
Potrivit interimarului PDL Ialomiţa, MARINICĂ CAZACU, necesitatea unui asemenea demers a apărut în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2008, când, la întâlnirile dintre candidaţii PD-L şi sindicate, au fost aduse în discuţie problemele cu care se confruntă organizaţiile sindicale din Ialomiţa.   

audio-marinica-cazacu-1
Protocolul semnat presupune consultări periodice între semnatarii protocolului şi iniţierea şi promovarea unor acte normative care să înlăture lipsurile şi ambiguităţile existente în legislaţia actuală.
 audio-marinica-cazacu-2
Potrivit liderului Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Ialomiţa, ELENA NEAGU, un astfel de protocol este o premieră şi speră să nu rămână doar la stadiul de simplu document.
Alături de ELENA NEAGU în protocol a mai semnat şi VALENTIN SPĂTĂRELU, liderul Uniunii Judeţene SANITAS.
În prezent, PD-L caută să semneze astfel de protocoale şi cu alte organizaţii sindicale din judeţ.

Elena Marin

Lăsați un mesaj