Săptămâna trecută, bărbatul de 83 ani s-a înţeles cu 5 meseriaşi din Cluj să-i monteze jgheaburi noi la casă, iar după executarea lucrării i-a plătit cu 1.000 de lei, suma convenită. Brusc, muncitorii s-au răzgândit asupra preţului şi au insistat să primească mai mulţi bani. Bătrânul a ieşit cu un plic de bancnote, din care făptuitorii, profitând de neatenţia lui, au tot cerut şi au primit de la acesta suma totală de 6.000 lei. După un timp, beneficiarul lucrării şi-a dat seama că a fost înşelat şi a anunţat poliţia. La câteva zile, poliţiştii au identificat în trafic, pe raza comunei Moviliţa un autoturism în care se aflau cei 5 bărbaţi suspecţi de comiterea furtului în dauna bărbatului de 83 ani.
Poliţiştii au reuşit recuperarea sumei de 7.000 lei de la făptuitori şi au restituit-o părţii vătămate. Autoturismul cu care suspecţii se deplasau a fost ridicat şi imobilizat în vederea continuării cercetărilor iar autorii furtului, cu vârste între 19 şi 38 de ani, au fost predaţi unei escortei din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, în vederea reţinerii lor într-un dosar penal privind un furt din locuinţă.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro
Foarte civilizat acest comunicat, dar trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Schema e destul de veche. O cioara nevopsita, cu aparenta umila, umbla cu un burlan pe strada, cautand un fraier. Cand il gaseste, face orice ca sa il agate, mai exact propune un pret mult sub normal pentru lucrarea respectiva (montaj burlane si jgheaburi, in cazul de fata, vopsirea acoperisului cu bronz, etc). Daca omului i-a intrat o musca in ureche si da din cap ca si cum ar spune da, in secunda urmatoare apar alte ciori care se urca imediat pe acoperis. Aparenta umila dispare ca prin farmec. Executa lucrarea relativ repede, sa nu fie ochiti de autoritati sau sa nu se razgandeasca omul. La sfarsit, cer banii. Omul e bucuros ca scapa de ei, si scoate banu’ conform intelegerii. Acesta este momentul-cheie, cand cioara initiala zice ca fraieru n-a inteles bine, pretul ala nu era pentru toata lucrarea, ci pe mp sau metru liniar, etc. Imediat sar si ceilalti, uneori aratand ceva cutite, alteori promitand intoarcerea pe timpul noptii. Mai apar si altii, care au stat de 6 la capatul strazii, pentru intimidare. De cele mai multe ori obtin ceea ce vor. Alteori se lasa cu mascati. Recunosc, la un moment dat am vazut un umil d’asta ridicat de politia comunitara Slobozia si am zis ca se exagereaza.
si se mai intreaba unii de ce trebuie sa te feresti ca dracu de tamaie cand vezi tigan oricat de mieros in voce.