Urziceniul a fost joi după-amiază scena unei acţiuni de amploare a poliţiştilor

0

Razia a avut ca obiective principale asigurarea unui climat de siguranţă civică şi desfăşurarea în condiţii normale a traficului rutier pe raza oraşului.

Acţiunea a implicat poliţiştii din cadrul serviciilor de investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, dar şi de la poliţia rutieră.

Oamenii legii au urmărit să depisteze persoanele care se sustrag urmăririi penale sau executării unor pedepse privative de libertate. Au fost vizate şi autoturismele care figurează în evidenţele poliţiei ca fiind furate şi s-a urmărit modul în care se respectă regulile privind regimul vitezei, portul centurii de siguranţă, dar şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Verificările efectuate în trafic au mai avut ca obiectiv verificarea provenienţei mărfurilor transportate.

Bilanţul acţiunii de ieri incude 171 de autovehicule verificate, 218 persoane legitimate, 31 dintre acestea fiind amendate, cu un total al sancţiunilor care a însumat 8.170 de lei.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată 2 permise de conducere, retras 1 certificat de înmatriculare, constatate 5 infracţiuni şi ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 900 de lei.

Robert Viorel Dincă

Lăsați un mesaj