Pactul cu diavolul

0

In campania electorala toate cele trei partide politice considerate a fi drept singurele competitoare cu sanse reale de a intra in Parlament si, implicit, in viitoarea formula de guvernare au refuzat categoric sa vorbeasca despre vreo posibila alianta. Chiar daca era evident – sondajele anticipand, de fapt, acest lucru – ca nici un partid nu va reusi sa dobandeasca majoritatea absoluta, care sa-i asigure confortul parlamentar si sa nu-l oblige neaparat la aliante, evitarea subiectului cu pricina avea totusi logica lui, pentru ca fiecare urmarea sa-si atraga cat mai multe voturi. Previziunile s-au adeverit si, dupa alegeri, chiar si liderii (sau mai ales cei) care se bateau cu pumnul in piept ca ei si numai ei vor forma Guvernul n-au mai putut evita cuvantul alianta, actionand in consecinta. Cum au actionat, nu e cazul sa discutam, intrucat scopul final al oricarei formatiuni politice nu se rezuma doar la castigarea alegerilor, ci el vizeaza formarea Guvernului. Asadar, sa tratam dorinta de guvernare drept una fireasca. Numai ca rezultatul scrutinului a ridicat si ridica multe semne de intrebare. Cine sa se alieze cu cine? Matematic, lucrurile par simple. Sunt trei partide in discutie. Oricare doua pot constitui o majoritate. Dar care cu care? Sa nu insinuam chestia cu trei paie la…, dar trebuie sa recunoastem ca nu e deloc usor sa se vorbeasca de compatibilitate intre doua partide care se socotesc de Dreapta, in conditiile in care numai unul se considera a fi cu adevarat de Dreapta, iar o alianta intre Stanga si Dreapta, indiferent de cat de Dreapta e Dreapta si cat de Stanga e Stanga, nu face altceva decat sa accentueze si mai adanc incompatibilitatea. Or, o guvernare ce se vrea functionala are nevoie de, hai sa folosim un cuvant emanat, plamadit din balmajeala tranzitiei, consens. Daca nu consens doctrinar, macar consens in enuntarea punctuala a programului de guvernare. Ei bine, nici la capitolul programe nu se poate vorbi de puncte de vedere apropiate. In aceste conditii, chiar si o guvernare de larga reprezentare devine discutabila. si totusi tara trebuie guvernata. Ce-ar mai ramane? Recurgerea la asa-zisul pact cu diavolul. Pact la care se straduiau sa ajunga pedelistii cu pesedistii (sau viceversa), daca nu se va fi ajuns cumva, pentru ca – nu-i asa? bla!bla!bla! – alegatorii de-aia i-au ales, sa guverneze, si cum tara se afla sub amenintarile crizei… Sa zicem ca, vorba dlui Boc, se ajunge si la acest compromis rational. Pentru binele tarii, cum avea sa intareasca dl. Geoana. Intrebarea este si ea trebuie pusa, pentru ca, altfel, lucrurile raman in coada de peste si nu-i bine: cine e dracul in acest pact? Sau e o farsa, cum zicea jurnalistul italian (eseistul etc.) Giovanni Papini despre Faust, sugerand ca in scriitura lui Goethe e vorba pana la urma de o intelegere intre un naiv si un smecher… 

 Ion ALECU

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.