Vreme de cumpana electorala

0

Daca ar fi sa incercam o evaluare a motivatiei ce ne-a indemnat sa mergem la urne dupa evenimentele din ’89, primele doua prezente la urne (deschizatoare de legislaturi complete) s-ar cuveni abordate separat. Separat, intrucat orice inceput are si o incarcatura emotionala care tine inca departe motivatia de ceea ce numim optiune, alegere, cat de cat in cunostinta de cauza, a ceea ce dorim. Dealtfel, dumirirea e un proces mai lent, chiar destul de lent, dar presupunand ca, in cazul nostru, fripti de doua ori, a treia oara suflam si in iaurt, cumpanim totusi mai mult asupra votului acordat. Ceea ce s-a si intamplat intr-un fel amintindu-ne ca am votat schimbarea. Asa ca putem spune ca optiunea a inceput in felul ei de atunci sa se infiripe. Si sa persiste intrucat, stiti bine, mai apoi am votat schimbarea schimbarii. Sigur, schimbarea dorita de electorat nu s-a petrecut, dar pasul inainte se cuvine apreciat, pentru ca, simtind ca le fuge electoratul de sub picioare, politicienii s-au aratat si ei doritori de schimbare, pledand si actionand pentru un alt sistem de vot, votul uninominal. Demersul ce urmarea, in fapt, ademenirea electoratului pare sa-i sperie acum, intrucat domniile lor nu credeau ca mult clamata schimbare a clasei politice putea sa duca si la insasi schimbarea lor. Nu a propriilor naravuri, desigur, ci chiar a lor de pe scaunul bine infipt in latifundiile Puterii. Simtind pericolul, politicienii nostri au devenit atat de vocali in aceasta campanie electorala incat, pur si simplu, nici nu se mai gandesc ce scot pe gura. Nu puneau ei nici pana acum mare pret pe ceea ce spuneau, dar parca acum au intrecut si continua sa intreaca orice masura. Chiar si evenimentele premergatoare acestor alegeri parlamentare par a se fi randuit in asa fel incat sa-i determine pe politicieni sa-si arate adevaratul chip, multi dintre acestia dandu-si arama pe fata, cum se spune. Pentru ei, in dorinta oarba de a castiga Puterea, cuvintele nu mai au nici un fel de valoare. in fata crizei economice, bunaoara, ei sunt cei mai mari si cei mai tari, nu numai din Europa, ci chiar din lumea intreaga. Si dincolo de aceasta, de va fi viata si pe alte planete. Chiar si tragedia de la Petrila, in urma careia s-ar fi cuvenit sa se declare doliu national, nu le-a taiat – Doamne, iarta-ne! – pofta de vorba. Dar poate ca – ajuta-ne, Doamne! – e un semn de cumpana electorala. Semnul ca a venit cu adevarat momentul schimbarii…
 
Ion ALECU

Lăsați un mesaj