Criza, cea de toate zilele

0

„Ete, jucăm şi noi aci, în parc, să ne mai treacă timpul, să mai uităm de greutăţi… e greu… ăştia vorbesc numai prostii la televizor… dar ei au bani, nu ca noi… aici e criza”.

Televizorul vorbeşte de luni bune despre ea. Recesiunea e un cuvânt nou apărut, în vocabularul cotidian, lichidităţile se împuţinează şi, măcar de-ar fi fost doar o păcăleală, dar de la 1 aprilie, noi scumpiri au năpustit asupra buzunarului chinuit. Cu toate astea… mai mâncăm? Mai bem? Mai cumpărăm flori? Mai citim? Mai luăm un taxi sau o haină nouă? Ne mai cântărim?

Răspunsuri deloc senzaţionale, dar foarte sincere, în cele ce urmează:

„Îşi mai scriu oamenii scrisori şi pe timp de criză, se mai scrie…”

• Marian Vlăsceanu, 38 de ani, şofer de microbuz Slobozia-Bucureşti: „Se simte criza, în disperarea lui de zi de zi, omul îşi ia valiza şi pleacă… sunt atâţia pe care-i duc la Bucureşti şi pleacă din ţară… Iar ca număr de clienţi, s-au împuţinat… nu ştiu cu ce merg, că şi benzina e scumpă… Câteodată vin oamenii şi nici nu au bani suficienţi de bilet… şi îi luăm, pe riscul nostru, al şoferilor… dar aşa, decât cu scaunul gol… mai bine să luăm ceva pe el…”

• Stela Mărunţel, 52 de ani, factor poştal la Oficiul Poştal de la Gară: „Îşi mai scriu oamenii scrisori şi pe timp de criză, se mai scrie… Noi avem de muncă, parcă şi mai mult decât înainte… Că avem de dus acum şi facturile… la telefon… la lumină… Dar e bine şi salariul e bun, ne mulţumim cu ce avem, cu criza asta…”

• Dumitru Solomon, 39 de ani, taximetrist: „Domnişoară, de vreo 5-6 luni tot stăm mai degeaba… Nu vezi că şi acum stăm… nu mai are lumea bani, clienţi puţini… au rămas ăia fideli, dar ăia au bani că lucrează în Bucureşti, nu aici în oraş… aici e sărăcie mare.”

• Marinela Gheonea, 20 de ani, vânzătoare de ziare: „Pe mine nu mă afectează criza asta, lumea mai cumpără ziare, sunt abonaţi vechi şi uite, vin dimineaţa şi îşi ia ziarul… Dacă ei cumpără, îmi iau şi eu salariul…”

„E tare greu, domnişoară… avem rate la bănci, credite…”

În gară, dimineaţa oamenii încălzesc scaunele, aşteptând ore bune câte un personal. Dar au chef de vorbă:

• Maria State, 42 de ani, casnică, venită din Feteşti: „E tare greu, domnişoară… avem rate la bănci, credite… eu am 3… bărbatu-meu e fochist, lucrează aci, în Slobozia, la o firmă de construcţii… şi are 7 milioane salariu… Da’ vine şi lucrează, că dacă n-ar fi nici ăştia… avem şi copii, vai de capul nostru…”

Intră în vorbă şi prietena ei, mai tinerică, Gabriela Stancu, are 27 de ani, şi ea e casnică şi e venită tot din Feteşti: „Nu avem bani, avem copii bolnavi… am o fetiţă şi am operat-o la Fundeni, şi acu’ e bine, dar în Feteşti m-au jupuit doctorii, să veniţi să vedeţi câţi bani cer… pentru ei nu e criză…”

La doi paşi mai încolo, o bătrânică ascunsă sub batic, caută din priviri trenul ei, spre Ciochina. Are unul singur, şi e abia peste 5 ore… n-are de ales şi aşteaptă, că pe tren are reducere, cu autobuzul e mai scump.

Tinca Mihai, 74 de ani, pensionară: „Am auzit mamă, că vorbeşte lumea, dar nu ştiu ce e aia, criză… la noi nu s-a schimbat nimic, e la fel ca înainte, nici mai bine, nici mai rău…”

 

„Mâncarea e pe primul loc, domnişoară. Orice ar fi, cumpără lumea…”

Înapoi spre oraş, vânzătoarea de la gogoşeria din faţa gării îmi spune: „Nu dau nici un interviu…” Mai poţi să zici ceva… Merg mai departe.

• Mariana Mihăiţă, 32 de ani, vânzătoare la un magazin de haine second-hand: „La mine aici, e foială de dimineaţă, după-amiază nu mai e nimeni… Slab, foarte slab… merge mai bine când mai sunt reduceri… credeam că vine primăvara şi merge mai bine, dar nu se vede mare lucru…”

• Flori Năstase, 30 de ani, patiseră: „Mâncarea e pe primul loc, domnişoară. Orice ar fi, cumpără lumea. Poate avem noroc, că e şi o şcoală în apropiere, dar vin şi pensionari, şi oricine… Cumpără lumea, noi nu simţim criza… cumpără, că dacă nici de mâncat nu mai mâncăm…”

• Marina Chirea, 57 de ani, pensionară: (O remarc, pentru că sare să ajute la bagaje o doamnă pe care nu o cunoaşte dar căreia îi spune că şi ea e străină, ştie cum e să tot cari. Le opresc un minut): „Ce să-ţi spui, domnişoară, e greu, s-au scumpit toate, chiar astăzi ziceau la televizor… Avem copii mari, îi mai ajutăm că nu se ajung cu banii… Nu ştiu unde o să ajungem…” 

„Peste tot e la fel, să ştii…”

Zilele astea, la Cinema Galax, mare, târg mare de haine. Vă scoală din somn portavocea ce-l anunţă prin oraş, sunt sigură. Am găsit şi acolo câteva păreri despre criză:

• Răzvan Ianculescu, 20 ani, copil bun la toate, după cum spune: „Eu mai primesc bani de buzunar de la părinţi, dar îmi spun că nu mai au, că s-au scumpit datoriile la bănci, şi de aia ajut aici, la târg, încarc şi descarc hainele din tiruri… mai fac un ban.”

• Mihaela Andrei, 26 de ani, vânzătoare, venită din Focşani cu haine la târg: „Peste tot e la fel, să ştii… Noi avem haine creaţie proprie, vin, întreabă, se uită, dar foarte rar cumpără… Şi-n Focşani e sărăcie şi se vorbeşte de criză, ca aci… Azi e prima zi şi au venit oamenii, poate avem noroc şi vindem ceva…”

„O simţim şi noi, vin şi lungesc o cafea sau o bere cât pot de mult…”

Las târgul şi intru într-o cârciumă, unde criza pare că n-a ajuns, e lumea multă să-şi bea cafeaua de dimineaţă. Eu, cu criza, după ei:

• Adrian Buga, 19 ani, chelner: „O simţim şi noi, vin şi lungesc o cafea sau o bere cât pot de mult, de sărbători a mers foarte bine… Merge şi acum, nu ne putem plânge, mai vine lumea, fac şi glume legate de criză, am scris şi noi în meniu, «preţuri de criză», aşa, că se poartă, dar au scăzut vânzările, să ştiţi…”

• Ana  Dima, 42 de ani, florăreasă: „Luna asta a mers cel mai bine, că a fost martie, a luat lumea flori, acuş să vedem… mai vin, mai cumpără… unii se uită întâi la preţ şi după aia la floare. Alţii care e clienţi vechi, vin şi ia, şi nu se mai uită… trandafirii, dintre toate, merg cel mai bine.”

„Lumea aşa zice, n-au bani, nici să se cântărească…”

• Alexandru Roşu, 61 de ani, pensionar jucător de table, zilnic în parc: „Cu 7 milioane, ce să mai zic, domnişoară… Ete, jucăm şi noi aci, să ne mai treacă timpul, să mai uităm de greutăţi… e greu… ăştia vorbesc numai prostii la televizor… dar ei au bani, nu ca noi… aici e criza.” 

• Elena Balag, 41 de ani, bibliotecar: „La noi, cititorii sunt constanţi… că-i criză sau nu, ei vin şi citesc, avem cam 70 de titluri la care suntem abonaţi, şi cel puţin aici, la sala de presă, nu simţim nici o schimbare… sunt aceiaşi cititori care vin…”

• Dorina Badea, 47 de ani, vânzătoare de loz în plic:„Mai cumpără lumea, să ştiţi… astea cu zodiacul merg cel mai bine… cumpără ei, mă duc, decontez la Loterie şi trăiesc şi eu…”

• Mariana, încă tânără, venită la oraş să vândă urzici şi privind a neîncredere spre mine: „Domnişoară, eu îţi spui, da’ să nu mă pârăşti… că vin de la Bucu să vând urzicile astea şi nu mă lasă poliţiştii, că cică n-am voie fără autorizaţie… da’ eu de grasă vin tocmai de acolo? Vând şi eu cu 50 de mii lădiţa, să am şi eu bani să duc la copii… criza, da…”

• Grigore, 53 de ani, în scaun cu rotile şi cu un cântar în faţa lui, de ani buni, stă pe stradă, pe Matei Basarab: „E 1 leu cântăritul… într-o zi bună se urcă şi câte 10 pe cântar… e greu, eu vin demult cu cântarul… şi vin aşa, în fiecare zi, şi dacă plouă, mă bag colea, la streaşină… lumea aşa zice, n-au bani, nici să se cântărească, că-i criză, şi mai bine intră colea în alimentară şi îşi ia o pâine… mie îmi mai lasă aştia cu bani mulţi, de parchează colea.” 

Mădălina FURIŞ

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.