Educaţie de 1 la 12

0

Sindicaliştii din învăţământ speculează orice situaţie care îi poate aduce în atenţia presei centrale, mai ales a posturilor de televiziune, pentru a-şi întări poziţiile pe care le au la vârfurile structurilor pe care le conduc. Grila din noua lege unică de salarizare pentru sistemul bugetar a dat ocazia altor sindicalişti să vorbească până fac spume la gură despre salariile cadrelor didactice, încercând să plaseze această categorie cât mai sus, peste cei din sănătate şi administraţie, dacă s-ar putea chiar la nivelul de sus al grilei respective. Pentru a-şi păstra posturile bine remunerate şi avantajele colaterale, aceşti sindicalişti cu abonamente la anumite televiziuni îşi strigă drepturile, ignorând complet că toţi cei pe care îi reprezintă au şi obligaţii.

Când, de exemplu, Nistor de la „Spiru Haret”, purtătorul de cuvânt a doar vreo 8.000 de sindicalişti din ţară, împroaşcă cu noroi pe oricine are tupeul să-l contrazică, nu poţi să nu te întrebi ce fel de „educaţie” reprezintă. Şi ca el, şi alţii!

Nimeni însă nu aminteşte de obligaţii, de responsabilitatea pe care o are un cadru didactic faţă de elevii cărora le este dascăl, pentru rezultatele la examene obţinute de elevi. Se uită şi că mulţi dintre profesori dau meditaţii, fără însă a-şi anunţa veniturile la fisc pentru a plăti impozite, ca orice alt cetăţean român. Nu se ţine cont nici de situaţia reală din sistem, în care întâlnim cazuri aberante, ca şi acela de a susţine financiar o şcoală numai pentru câţiva elevi. O şcoală care trebuie întreţinută, care are nevoie pentru a funcţiona atât de cadre didactice, cât şi de personal auxiliar, dar în care abia dacă mai ajung 10 elevi.

În Ialomiţa, raportul între posturile plătite şi numărul de elevi este de 1 la 12. Adică, avem un post plătit în învăţământ la 12 elevi. Şi sunt localităţi în care numărul de copii scade sub 10! Şi mai interesant, în ultimii doi ani, cheltuielile anuale cu şcolarizarea unui elev au ajuns de la vreo 14 milioane la peste 17 milioane de lei vechi. Este limpede că nu se justifică toate aceste cheltuieli şi că se impune o restructurare de personal, prin comasarea unităţilor de învăţământ.

La intrarea în vigoare a Codului Educaţiei, când responsabilitatea pentru sistemul de învăţământ va pica în sarcina administraţiilor locale, este posibil ca multe consilii locale să decidă o astfel de restructurare. Mai ales în cazul în care se va decide alocarea de la bugetul de stat a unei sume pe copil, care să nu ţină seama de numărul de angajaţi din unităţile de învăţământ. Ce consiliu local îşi va mai permite să ţină deschisă o şcoală pentru nici 10 copii? Nu multe!

Până atunci, continuă şantajul la guvern a liderilor de sindicat. Şi din toată această poveste lipseşte ce este mai important: elevul!

Daniela ISTRATE

Lăsați un mesaj