Din nou Petrolul

0

Unirea Urziceni va avea ocazia să îşi ia revanşa în faţa divizionarei secunde Petrolul Ploieşti, după ce la finalul stagiului de pregătire din vară echipa campioană nu a reuşit decât un egal in-extremis pe stadionul ,,Ilie Oană’’ din Ploieşti.

Cele două echipe se vor reîntâlni sâmbătă seara pe stadionul ,,Tineretului’’ din Urziceni, într-un amical care ar putea cosemna şi revenirea jucătorilor Dacian Varga şi Tibi Bălan în primul 11 al campionilor.

Partida va începe la ora 18,00 şi va fi urmată de o conferinţă de presă în care Varga şi Bălan vor da primele declaraţii pentru presă, după revenirea în lotul echipei ialomiţene.

Robert Dincă

Lăsați un mesaj