400 de cărți pentru copiii din Crunți

0

11914005_1485053428455924_6819250202110559348_n

Anul 2015 este al 3-lea an consecutiv în care copiii din parohia Sfântul Nicolae din Crunți au pregătit de Sfânta Maria Mare un program artistic împreună cu preotul paroh Tatian Mocanu.
După Sfânta Liturghie, un număr de 20 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani au rostit poezii și rugăciuni închinate Maicii Domnului, au cântat „O,Măicuța Sfântă” și „Mama” ( cântecul Teodorei Tucă) și au interpretat sceneta „Suflet de copil, între bine și rău”.
Cu aceasta ocazie, prof. Florentina Mocanu a ținut să le reamintească sătenilor importanta educației copiilor, importanța religiozității din viața lor. Și dacă s-a vorbit despre educație, surpriza a venit la final când a avut loc inaugurarea unei mici biblioteci în sat.
În satul Crunți atât școala cât și grădinița sunt închise iar biblioteca era inexistentă. În urmă cu o luna, dna prof. Florentina Mocanu a postat un anunț pe internet prin care-și exprima dorința înființării unei biblioteci. Oameni credincioși care știu cat valorează educația au trimis cărți, iar acum copiii se pot bucura de 400 de volume pe care le pot împrumuta oricând.
La sfârșitul programului artistic, micuții au fost recompensați cu rechizite cumpărate de către preotul paroh, donate de către dna Stan Claudia din satul Reviga și gentuțe și jucării donate de Protoieria Sloboziei și Călărașilor.
Deoarece preșcolarii au fost mutați în grădinița din centrul comunei Reviga, dl primar Nicolae Began le-a permis crunțenilor sa folosească sala în care copiii de grădinița își desfășurau activitatea, în scopuri educative. Astfel, în fiecare duminică după amiază între orele 14-16, doamna profesoară Florentina Mocanu oferă meditații gratuite la limba română și întotdeauna își rezervă o jumătate de oră pentru citit. În acest mod copiii sunt purtați pe tărâmul lecturii, iar acum își pot lua acasă cărțile și le pot termina de citit după bunul plac.
Preotul paroh Tatian Mocanu și doamna preoteasă Florentina Mocanu le mulțumesc tuturor pentru ajutorul acordat și au convingerea că Bunul Dumnezeu îi va ajuta și pe viitor în multe alte lucrări.
A consemnat preotul Tatian Mocanu

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.