Ministrul agriculturii a promis că din luna octombrie vor începe plăţile în avans pentru fermieri, iar de la anul vor putea fi subvenţionate şi perdelele forestiere înfiinţate cu salcâm.
Achim Irimescu a anunţat la Ziua Porumbului de la Orezu că toate dificultăţile privind ajustarea la noua politică agricolă comună, de care depind subvenţiile din agriculturii, au fost depăşite: „Eu sunt convins că lucrurile vor intra în normal şi că nu vom mai avea astfel de sincope. Ştiu că în ani de secetă, aşa cum a fost şi acesta, este important ca plăţile să vină la timp.”
Prezent pentru a patra oară la sărbătoarea fermierilor din Bărăgan, preşedintele Ligii Agricultorilor şi Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu, a precizat că încă mai sunt fermieri care nu şi-au primit subvenţiile: „În sectorul vegetal încă mai sunt subvenţii neplătite. Am înţeles ca iniţiativa este pentru un avans, însă pentru noi nu ar însemna prea mult, aşa că vă propun să ni-i daţi în decembrie pe toţi.”
România este cel mai mare cultivator de porumb din Europa şi vrea să detroneze Franţa care este cel mai mare producător. Anul acesta a fost extrem de secetos şi în ciuda hibrizilor folosiţi, cele mai bune producţii de porumb se cifrează la 9 mii de kg la hectar, cu 3-4.000 mai puţin faţă de anul trecut.
De la anul, perdelele forestiere din salcâm vor intra la plata subvenţiilor
Ministrul agriculturii a explicat că a fost o scăpare neîncadrarea acestora la plată, după ce Comisia Europeană a eliminat salcâmul de la subvenţii pentru că în Europa este considerat o specie invazivă.
Achim Irimescu a precizat că a făcut două notificări la Bruxelles şi că există premise favorabile îndreptării acestei situaţii care îi dezavantajează pe fermierii care au înfiinţat perdele de protecţie din salcâm: „Modificarea unui regulament nu e atât de simplă, e mai grea decât o lege, dar sperăm să reuşim pentru că politica agricolă comună are doi piloni: pilonul unu- plăţi directe şi măsuri de piaţă şi pilonul doi- dezvoltarea reală. În pilonul doi este permis salcâmul, în pilonul unu, nu. Deci avem un precedent foarte important şi este doar o chestiune procedurală, zic eu”, a declarat ministrul agriculturii.
În Bărăgan toate perdelele de protecţie înfiinţate până în prezent sunt din salcâm, iar acestea şi-au dovedit utilitatea atât vara pe timp de secetă, prin fixarea solului şi chiar atragerea precipitaţiilor, cât şi iarna când sunt un paravan excelent pentru drumuri prin oprirea zăpezii viscolite.