Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Iancu Marin, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, constând în aceea că:
in seara zilei de 16 septembrie 2017 a aplicat o lovitură cu un cuţit tip briceag în zona toracală dreaptă persoanei vătămate S.G.L., cauzându-i leziuni traumatice toraco-abdominale care i-au pus în primejdie viaţa.
Faţă de inculpatul Iancu Marin s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 28.09.2017.
La data de 29 septembrie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a propus Tribunalului Ialomiţa arestarea preventivă a inculpatului Iancu Marin, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanţa de judecată la aceeaşi dată.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.