La miezul nopţii de joi spre vineri, pompierii au fost solicitaţi la stingerea unui incendiului izbucnit la o locuinţă din satul Tovărăşia, comuna Miloşeşti. În încercarea de a stinge focul, locatarul, în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri de gradul I pe pielea capului, fiindu-i acordat primul ajutor medical de echipajul SMURD. Casa, construită din paiantă, formată din două camere și un hol, nu a mai putut fi salvată până la lichidarea totală a flăcărilor. Din primele evaluări la faţa locului, s-a constat că jar sau scântei sărite de la plita de gătit au aprins un material textil din vecinătate, incendiul extinzându-se cu repeziciune. Inițial, bărbatul a refuzat transportul la spital, însă a revenit ulterior cu solicitarea de a primi îngrijiri medicale de specialitate și a fost adus de echipajul SMURD la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia.
O altă intervenţie a pompierilor a avut loc joi după amiază la un adăpost de animale
din comuna Săveni. La momentul declanșării focului, în interiorul anexei se aflau opt miei care, până la sosirea echipajelor de stingere, au pierit în flăcări. Pompierii Gărzii Țăndărei au acționat mai bine de 3 ore pentru stingerea incendiului și protejarea construcțiilor aflate în vecinătate. Până la lichidarea completă a focarelor, au ars, pe lângă adăpostul de animale, în suprafață de 150 mp, numeroși baloți de furaje depozitați în podul construcției, peretele unui solar confecționat din fibră de sticlă, pe cca. 10 mp, acoperișul unei anexe și lemne de foc. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit în urma fenomenului de autoaprindere produs la plantele furajere din apropiere.