BULETIN INFORMATIV – Inspectoratul de Politie al Judetului IALOMIŢA

0

Suspecţi de furt identificaţi de poliţişti
Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Jilavele efectuează cercetări pentru probarea întregii activităţi infracţionale a trei tineri, din comuna Ciocârlia, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, suspectaţi că în noaptea de 01/02 august a.c. au sustras mai multe bunuri dintr-o anexă a unei locuinţe de pe raza comunei de domiciliu.
Furtul a fost sesizat Poliţiei vineri, 3 august a.c., în jurul prânzului, de către partea vătămată, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Urziceni, casa din care au fost sustrase bunurile nefiind locuită decât la sfârşit de săptămână.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, la scurt timp au fost identificaţi principalii suspecţi, aceştia recunoscând comiterea faptei.
O parte din bunurile sustrase, a căror valoare totală este de 300 de lei, au fost recuperate şi predate părţii vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni sunt cercetaţi şi doi bărbaţi din comuna Gârbovi, în vârstă de 27, respectiv 37 de ani, despre care există indicii temeinice că au sustras mai multe bunuri şi bani, dintr-o locuinţă. Partea vătămată, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Bucureşti a sesizat Poliţia în dimineaţa zilei de sâmbătă despre faptul că din locuinţa pe care o deţine pe raza comunei Gârbovi, au fost sustrase mai multe bunuri, în valoare de 1500 de lei şi suma de 550 de lei.
O parte din bunurile sustrase au fost recuperate şi predate părţii vătămate.
*
Recomandăm cetăţenilor care locuiesc în mediul rural, dar şi celor care posedă locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor

În situaţia în care părăsesc locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, îi sfătuim să ia legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp poliţia! Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile vor fi recuperate mai uşor.

*
Acţiune în comun în Piaţa Agroalimentară Urziceni
Vineri, 3 august a.c., în intervalul orar 11.00 – 13.00, echipe mixte formate din poliţiştii ai structurilor de investigare a fraudelor şi ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Ialomiţa şi inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa au acţionat în Piaţa Agroalimentară Urziceni urmărind prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, precum şi reducerea incidenţei muncii nedeclarate.
Verificările efectuate au vizat 11 agenţi economici, în urma controalelor efectuate fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14000 de lei, ridicate în vederea confiscării bunuri de 430 de lei şi suspendată activitatea a două societăţi comerciale (conform O.G. 28/1999, art. 11, alin. 3).
De asemenea, în cazul a trei societăţi comerciale, pentru care administratorii nu au putut prezenta contractele individuale de muncă ale angajaţilor, verificările sunt continuate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa.
*
Cercetaţi pentru infracţiuni economice
Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Feteşti s-au sesizat din oficiu în cursul zilei de vineri, 3 august, cu privire la comiterea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, de către reprezentanţii a doi agenţi economici din localitate.
Astfel, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Feteşti administrator al unei societăţi comerciale cu sediul social în aceeaşi localitate este cercetat că în perioada 2010 – 2012 a reţinut impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă şi nu le-a virat la bugetul statului în termenul legal, producând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în valoare de 4000 lei.
Pentru comiterea aceleiaşi fapte este cercetat şi un localnic de 60 de ani, prejudiciul creat în perioada 2011 – 2012 fiind de 7500 de lei.
*
Autoturism sustras din capitală, depistat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa
Vineri, 3 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de şi din auto, au oprit pentru verificări un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Albeşti.
Procedând la interogarea bazelor de date specifice s-a stabilit că autoturismul figura ca fiind urmărit, întrucât fost reclamat furat de o societate de leasing la sfârşitul lunii noiembrie 2011.
Autoturismul a fost ridicat şi indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, fiind continuate cercetările în vederea clarificării situaţiei juridice a acestuia.
*
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie, precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor! / Evenimente rutiere provocate de conducători auto în stare de ebrietate
Duminică, în jurul orei 17.00, Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe Strada Sirenei, din localitate, a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat de producerea acestuia a părăsit locul faptei, deplasându-se cu autoturismul.
În urma investigaţiilor, poliţiştii l-au depistat pe bărbat pe Strada Bănăţenilor din municipiul Feteşti, acesta aflându-se în stare vădită de ebrietate. La testarea cu aparatul Drager, a rezultat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Feteşti unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din accident a rezultat avarierea celor două autovehicule implicate şi distrugerea unui segment din gardul unei locuinţe.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
Un alt conducător auto în stare de ebrietate a fost implicat într-un eveniment rutier produs vineri, înainte de miezul nopţii, pe raza oraşului Amara. Astfel, în timp ce un localnic de 37 de ani, conducea un autoturism pe Strada G-ral Ioan Dragalina, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe şi a ricoşat în zidul unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Slobozia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Consumul de alcool reprezintă una dintre cauzele frecvente de conturbare a capacităţii de conducere. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit încălcări ale normelor de circulaţie, respectiv conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
*
Acţiuni preventive pe raza municipiului Urziceni
Efective din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au acţionat vineri şi sâmbătă, pe timpul nopţii, pe raza municipiului, în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Acţiunile desfăşurate au avut ca obiectiv prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, întărirea prezenţei echipelor de patrulare în zonele de interes operativ pentru prevenirea criminalităţii şi aplicarea cu fermitate a prevederilor legale faţă de persoanele ce le încalcă.
Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat 78 de persoane, 21 dintre acestea care prezentau un comportament suspect au fost verificate în bazele de date ale poliţei şi au controlat 93 de autovehicule. În total au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.800 de lei.
Compartimentul Relatii Publice

 

 

Lăsați un mesaj