În parcul Ialomiţa din Slobozia a fost înfiinţat un loc special în care mămicile să aibă posibilitatea de a schimba scutecele copiilor într-un spaţiu ferit de ochii trecătorilor şi unde să le poată dea să sugă când acestora li se face foame.
Iniţiativa aparţine unei tinere mămici şi a fost propusă în cadrul programului ,,Slobozia Viitorului.” Primarul Alexandru Stoica precizează că dacă acest chioşc îşi va dovedi utilitatea se vor mai amplasa şi altele în oraş. ,,Este un început şi depinde de noi toţi cât de mult vom preţui acest loc. Dacă îşi dovedeşte utilitate vom mai amplasa unul în parcul Tineretului. Noaptea se va încuia, iar la iarnă se va ridica.”
Monica Dinco spune că ideea i-a venit în momentul în care a fost nevoită să-şi schimbe băieţelul în parc şi s-a lovit de privirile dezaprobatoare ale unor persoane mai sensibile. ,,Parcul nu ne oferea această intimitate, chiar dacă este generos. Acum există un loc aparte cu o masă îmbrăcată în piele, care poate fi igienizată uşor cu şerveţele umede pe care orice mămică le are în geantă, şi un taburet pe care mămica se poate aşeza atunci când este nevoită să alăpteze. Pe parcurs se poate îmbunătăţii cu o sursă de apă curentă şi alte dotări specifice acestui spaţiu: scutece şi şerveţele de unică folosinţă.”
Părerile sunt împărţite în privinţa chioşcului special pentru alăptat şi schimbat bebeluşii:,, Este foarte bine pentru că am găsit pampersi aruncaţi prin parc şi chiar nu este frumos!”-spune bunica unei fetiţe. ,,Sunt sceptică pentru că nu este suficient de igienic. Prefer să-l schimb în cărucior”-consideră mămica unui băieţel.
Acesta este al doilea proiect realizat de Primărie în cadrul programului ,,Slobozia Viitorului”, după instalarea unui panou de căţărat, iar următorul vizează modernizarea Grădinii de Vară care va fi inaugurată la anul.
Clementina Tudor