Ciochina, primul test veterinar privind dermatoza nodulară la bovine

0

Dermatoza-nodulara

Autorităţile sanitar veterinare au eliminat prima suspiciune de apariţie a bolii în judeţ, însă riscul ca aceasta să apară în Ialomiţa este mare şi cu implicaţii financiare serioase.
Cazul de la Ciochina, unde un crescător de animale a anunţat medicul veterinar că una dintre vacile sale prezintă semnele bolii, a fost rapid investigat prin analize de laborator care au infirmat existenţa afecţiunii extrem de contagioase.
Deocamdată, dermatoza nodulară bovină se înregistrează exclusiv în Bulgaria, în 57 de focare, după ce anul trecut a evoluat în Grecia. Boala este mortală şi se manifestă prin noduli pe tot animalul, intern şi extern, fără a se transmite la om. Infectarea bovinelor sănătoasă se face prin înţepături de ţânţari, muşte şi alte insecte, dar se transmite şi prin contact direct între animale şi însămânţările artificiale.
Gradul mare de contagiozitate determină ca principală măsură uciderea exemplarelor bolnave. Măsurile de prevenire s-au luat gradual, începând cu închiderea târgurilor în toate judeţele riverane Dunării, întrunirea comitetelor locale pentru combaterea bolilor, privind evaluarea stocurilor de echipamente şi utilaje specifice intrării în focar, iar mai mulţi specialişti au fost la instruire privind depistarea virusului care produce boala. Testele se fac în patru laboratoare de analiză din Dolj, Olt, Călăraşi şi Ialomiţa
În eventualitatea apariţiei dermatozei nodulare la bovine, animalele ucise vor fi duse la unităţi de incinerare sau îngropate, în caz de epidemii, conform normelor în vigoare şi recomandărilor Comisiei Europene.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.