Comunicat de presă ISU Ialomița

0

În perioada 29 – 31 iulie 2015, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomița va fi unul din centrele din ţară ce găzduieşte faza zonală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Festivitatea de deschidere și prima probă a concursului se vor desfășura miercuri, 29 iulie a.c, la sediul ISU Ialomița, începând cu ora 17.30, următoarele două probe vor avea loc joi, la stadionul municipal din Slobozia, iar ultima probă și festivitatea de premiere urmează să aibă loc vineri, 31 iulie, la sediul ISU Ialomița. La competiție vor participa loturile de sportivi de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa.
Echipajul de ialomiţeni este format din 10 pompieri aflaţi sub coordonarea ofiţerului însărcinat cu pregătirea fizică de la nivelul inspectoratului. Aceştia s-au pregătit intens în ultima perioadă pentru a face faţă celor 4 probe de concurs, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole”, „Ştafeta pe o distanţă de 100 metri – 4 x 100” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
De la această fază de concurs se vor califica la etapa finală primele 12 echipe clasate, în ordinea timpilor obţinuţi după desfăşurarea competiţiei la nivelul tuturor zonelor.
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa ţin pumnii strânşi colegilor, şi le urează „Succes!” pentru calificarea la următoarea etapă.
INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Lăsați un mesaj