foto: jurnalul.ro
În fiecare an, la 30 octombrie, reprezentanţii comunităţii locale merg la locul în care cei doi interpreţi din Basarabia şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident.
La troiţa ridicată pe DN2 s-a ţinut o procesiune religioasă, iar elevi ai şcolii generale au interpretat cântece din repertoriul celor doi artişti care au militat pentru unitatea românilor de pe cele două maluri ale Prutului.
Anul acesta, pentru prima dată în 23 de ani, de la evenimentul de comemorare au lipsit reprezentanţii familiei şi prietenii din Republica Moldova.
Soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovi şi-au pierdut viaţa în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, lângă Coşereni, în timp ce se deplasau de la Bucureşti la Chişinău.