Miercuri, 31 mai 2017, copiii aflați în Centrul de Servicii Sociale din Urziceni au sărbătorit Ziua Copilului. Printre invitați au fost și tinerii ce alcătuiesc grupul de cateheză Vlăstare Ortodoxe al Catedralei din Urziceni. Aceștia au adus daruri prietenilor lor și s-au bucurat de frumoasa revedere.
Au recitat poezii, au interpretat cântece despre mult așteptata vară, iar la final au primit aplauze și aprecieri pentru dăruirea cu care au pregătit programul artistic. Emoția transmisă ne-a făcut să ne gândim cât de frumoasă este copilăria.
Părintele Bogdan Ionuț Stancu a oferit o surpriză tuturor, aducând un invitat neașteptat care a înveselit sufletele copiilor. Animați de doamna Iulia Berciu din Slobozia s-au jucat timp de câteva ore, au adus veselie și au răspândit o stare de bine.
Oricât am face pentru acești copii, un lucru este clar, nu vom putea înlocui niciodată căldura dragostei unei mame, nici fermitatea transmisă de un tată. Dar rolul Bisericii este de a-i încuraja și a-i asigura că lipsa părinților pământești este substituită de purtarea de grijă a Tatălui Ceresc și a Preacuratei Maicii Sale.
Preot Bogdan-Ionuț Stancu
Parohul Catedralei din Urziceni
Acasă
Gura Ialomiţei Copiii aflați în Centrul de Servicii Sociale din Urziceni au sărbătorit Ziua...