Elevi ai clasei de economic de la Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza din Slobozia au susţinut un seminar privind autonomia financiară a autorităţilor locale, iniţiat de profesorul de ştiinţe economice Stela Oancea, susţinut şi găzduit de reprezentanţii CECCAR.
”Se poate guverna de departe, dar se poate administra doar de aproape” a fost motto-ul ales pentru prezentarea referatelor, iar cunoştinţele teoretice au fost completate de invitaţi cu informaţii practice. ”Resursele bugetare ale unui localităţi depind de numărul de locuitori, de câştigurile acestora şi de activitatea mediului de afaceri din zonă, de aceea este foarte important cetăţeanul pentru administraţia locală” a punctat primarul oraşului Amara. Victor Moraru le-a vorbit tinerilor despre absorbţia fondurilor nerambursabile şi mecanismele de cooperare europeană. Despre consecinţele unor parteneriate nefuncţionale dintre mediul de afaceri şi autorităţi a exemplificat primarul Alexandru Stoica: ”Noi avem un buget mare, de municipiu, şi ne bucurăm de corectitudinea cetăţenilor care îşi plătesc la timp taxele şi impozitele. Cele mai multe probleme le avem cu firmele mari, din Bucureşti, care au câştigat lucrări la Slobozia. Acestea nu au mai lucrat cu fonduri europene, au fost contestaţii peste contestaţii, blocaje total neprevăzute şi aberante, iar acum suntem într-o întârziere foarte mare, riscând corecţii financiare la proiectul de modernizare a centrului civic”.
La nivel naţional, 40% dintre autorităţile locale nu au capacitatea de a se dezvolta din fonduri proprii. În funcţie de veniturile înregistrate, există judeţe contributoare la bugetul de stat şi judeţe beneficiare, Ialomiţa fiind undeva la mijlocul clasamentului.
Prezent la dezbatere, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Gheorghe Dorobăţ, a vorbit despre modul de alocare şi echilibrare a bugetelor locale. ”Finanţarea este destul de complicată, în funcţie de legea bugetului de stat, care condiţionează cumva autonomia autorităţilor locale. Repartiţiile bugetare se fac în baza unor formule, în funcţie de suprafaţa şi numărul de locuitori, pe lângă veniturile proprii”.
Provocările anului fiscal 2016, când primăriile vor avea posibilitatea să majoreze taxele şi impozitele locale, au fost enunţate de preşedinta Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Ialomiţa, Camelia Malama, iar invitaţilor li s-au adresat mai multe întrebări, atât din partea liceenilor cât şi a participanţilor. A doua ediţie a simpozionului va avea loc anul viitor, în aceeaşi perioadă.
Clementina Tudor
Acasă
Gura Ialomiţei Dezbatere pe teme de fiscalitate între liceeni, autorităţi şi mediul de afaceri