Birocraţia excesivă, lipsa comunicării şi neîncrederea în politică au influenţat şi vulnerabilizat tinerii privind opţiunile lor de viaţă. Concluzia s-a desprins în urma dezbaterii organizată de grupul de lucru al PSD Ialomiţa cu tinerii dispuşi să înveţe şi să încerce a se descurca pe cont propriu.
„ Începem să birocratizăm totul pentru a ne degaja de responsabilitate. De exemplu, un om vine şi cere ceva de la o instituţie publică şi constată că îi sunt reţinute sub formă de copie toate documentele pe care acesta poate să le producă. Normal că se renunţă pe la jumătatea parcursului de a desfăşura o activitate economică sau de orice fel”, a argumentat unul dintre participanţi.
O altă opinie pertinentă a fost aceea privind importanţa presei în comunicarea publică „ Să crească importanţa jurnalismului în actul politic, pentru că jurnalismul liber este câinele de pază al societăţii.”
Invitat la discuţii, preşedintele Organizaţiei Naţionale a Tineretului Social Democrat din România, Gabriel Petrea, a vorbit despre paşii pe care tinerii îi au de parcurs în evoluţia lor, începând cu educaţia, unde sunt cel mai puţin consiliaţi, şi continuând cu participarea la activităţi corespunzătoare vârstei. „ Este important ca oraşele satelit, din jurul Bucureştiului, să ofere tinerilor aceleaşi condiţii de locuire, dacă nu şi mai bune, pentru că ei se vor întoarce acasă, dacă au unde, pentru că este mai ieftin decât în capitală. Este important să aibă şi unde să lucreze, dar şi unde să se distreze. Chiar dacă specificul judeţului este agricultura, ei ar trebui să se axeze pe activităţi conexe şi să dezvolte proiecte complementare activităţilor agricole”.
Din expunerile celor prezenţi s-a mai conturat interesul tinerilor pentru proiectele cu finanţare europeană, despre care însă nu cunosc mai mult decât enunţul generic, motiv pentru care le par intangibile.
Din partea grupului de lucru al PSD Ialomiţa, Raluca Dumitrescu a precizat că există trei perspective de lucru cu fondurile nerambursabile: a celor care scriu fişe de finanţare, a beneficiarilor şi a celor care lucrează efectiv în derularea proiectelor.
În continuarea ideii, inspectorul şcolar general adjunct, Cătălin Grigore, a precizat că scrierea de proiecte şi accesarea de fonduri europene pot fi temele unui opţional pe care elevii să-l urmeze la şcoală.
Un exemplu de programe exclusiv pentru dezvoltarea tinerilor există la Amara, unde Alin Potinche a început cu administraţia locală un parteneriat public-privat de succes. „Fii schimbarea pe care o vrei în jurul tău este motto-ul meu. Aşa am ajuns să fac prima cafenea publică, o întâlnire- dezbatere între tineri şi autorităţile locale, unde am aflat ce-şi doresc tinerii. Am înfiinţat un centru de închiriat biciclete, avem şapte ateliere de dezvoltare prin joc, film, activităţi non-formale. Principala regulă la noi este că toate răspunsurile sunt valabile, nu există răspuns greşit. Avem şi evenimente lunare, corelate cu viaţa cotidiană, iar unul dintre proiectele de succes este balul de excelenţă în educaţie”.
Centrul pentru tineri care funcţionează la Amara se doreşte a fi multiplicat la nivelul judeţului, în fiecare localitate, în completarea demersului Consiliului Judeţean Ialomiţa de a finanţa activităţile desfăşurate de ONG-urile din judeţ. Prezent la dezbatere, Cristi Ursu a spus că este unul dintre beneficiarii de susţinere financiare din bugetul judeţului, acordată pentru activităţi culturale şi sportive. Din păcate această zonă de organizare este foarte slab reprezentată. Coordonatorul de lucru al PSD Ialomiţa, Victor Moraru, i-a încurajat pe tineri să încerce, să se descopere şi să aibă încredere în ei, condiţiile esenţiale pentru reuşită, alături de susţinerea autorităţilor publice locale.
Următoarea întâlnire a grupului de lucru al PSD Ialomiţa va avea loc la Dridu, pe 8 aprilie.