Peste 70 de copii din centrele de plasament din Ialomiţa au fost invitaţi la un spectacol susţinut de Grupul de Cateheză „Biserica Albastră” şi formaţia Teens Band a Liceului de Arte din Slobozia. Reprezentaţia a avut loc în avans de 1 iunie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, şi s-a bucurat de un mare succes în rândul spectatorilor mici şi mari care au cântat şi au dansat împreună mai bine de o oră. „Este foarte frumos! Ştim cântecele pentru că ne uităm pe tabletă. Ne distrăm şi noi, ce să facem de ziua copilului? Eu de sănătate mă rog…” – sunt câteva dintre ideile exprimate de participanţii la distracţie.
Andra şi Denisa fac parte din grupul de organizatori şi se bucură că au prilejul acestui schimb de emoţii: „Toate aceste experienţe pe care le-am trăit ne-au motivat şi ne-au schimbat perspectiva în legătură cu multe obiceiuri şi lucruri pe care noi, cu mintea noastră de copii, nu le înţelegeam. Copilăria rămâne undeva în suflet chiar dacă noi creştem şi le dorim să se bucure de ea cât încă mai sunt copii.”
Iniţiativa se află la a treia ediţie, precizează Preotul Clementin Matache, coordonatorul grupului de cateheză al Parohieie Amara II: „Noi le suntem alături şi cu toţii o avem alături pe Maica Domnului ocrotitoare, apărătoare şi izbăvitoare de necazuri. Acest spectacol este un prilej de a aduce alinare acestor copii. Lipsa afecţiunii părinteşti se poate compensa cu bucuria şi dragostea pe care societatea, semenii, le pot oferi acestor copii.”
Spectacolul organizat pentru copiii instituţionalizaţi reprezintă un contact important cu comunitatea, apreciază directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Niculae Badea: „Este foarte importantă această întâlnire pentru că se simt copii ai comunităţii şi nu izolaţi în centrele de plasament. Au ocazia să socializeze, să mai vadă şi alte comportamente şi sperăm să păstrăm această tradiţie.”
La finalul spectacolului, toţii copiii au primit pachete cu dulciuri.