”Vreau să merg la școală!”

2

ghjghj

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și prin grija Părintelui Protopop Cristian Ștefan Munteanu, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu parohiile din municipiul Slobozia a desfășurat în data de 14 septembrie 2015, activitatea social-filantropică „Vreau să merg la școală!”, care face parte din proiectul derulat pe perioada vacanței „Clubul de vară”.
Scopul activității este oferirea unui suport categoriilor defavorizate de copii, care nu au posibilități de a-și achiziționa rechizite școlare. Copiii vor fi astfel motivați să-și continue cursurile școlare, având ca scop prevenirea abandonul școlar.
Beneficiarii sunt 30 de copii cu probleme sociale, care se luptă în fiecare zi pentru a continua școala
La începutul întâlnirii, a fost oficiată Slujba de Tedeum și au fost rostite rugăciuni de către Preacucernicul Părinte Protopop și de preoții prezenți, copiii și părinții acestora primind astfel binecuvântarea pentru începerea unui nou an şcolar.
Protopopiatul Slobozia urează tuturor elevilor, cadrelor didactice și părinților multă sănătate și rezultate cât mai bune.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia

2 comentarii

  1. sublim articolul numai ca are o problema : nu este precizata valoarea proiectului. dar ii inteleg pe cei care au demarat acest proiect. valoarea proiectului nu depaseste valoarea rotii de rezerva a masinii preasfințitului părinte vincențiu. praf in ochi pentru prostime. cum sa nu fie vincentiu fericit? dar ce zic eu fericit? e preafericit! si prostimea ar fi prea fericita daca ar sta pe acelasi porcoi de bani precum nenea vincentiu.

  2. Cu toată repulsia mea faţă de preoţime, un asemenea gest, trebuie să recunosc, intră în tradiţia Bisericii române. Totuşi, cu o floare nu se face primăvară. Pentru a-şi putea continua studiile, un copil n-are nevoie doar de creioane şi alte rechizite. Dacă tot fac parte din familii nevoiaşe, aceşti copii ar trebui ajutaţi şi altfel, mai consistent. Cu toată binecuvântarea primită, familiile tot nu-şi vor putea întreţine copiii la şcoală, oricât de dornici de învăţătură ar fi micuţii. Fiţi mai consistenţi, stimaţi prelaţi, că aveţi de unde.

Lăsați un mesaj