Managerul Spitalului Judeţean spune că nu şi-a dat demisia

1

_DSC6500

Deşi vicepreşedintele CJI, Ioan Martin, anunţă că îi caută înlocuitor, managerul Spitalului Judeţean spune că nu şi-a dat demisia din funcţia deţinută.
Zilele trecute am publicat în Jurnalul de Ialomiţa, faptul că medicul Şapira Violeta şi-ar fi dat demisia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ialomiţa. De asemenea, aceeaşi informaţie a fost publicată şi în alte ziare locale, iar conducerea Consiliului Judeţean Ialomiţa, prin persoana vicepreşedintelui Ioan Martin, a confirmat ştirea, spunând că reprezintă o prioritate pentru instituţia pe care o conduce găsirea unui manager interimar care să asigure buna funcţionare a unităţii spitaliceşti.
Însă, nimeni nu a stat de vorbă şi cu directorul SJU Slobozia. Întrebată care sunt motivele pentru care a ales să demisioneze din funcţia de manager al Spitalului Judeţean, medicul Violeta Şapira a infirmat ştirea, spunând că s-a înţeles greşit şi că nu a demisionat. Pentru că afirmaţiile managerului SJU Slobozia ne-au şocat un pic, am cerut lămuriri, să ne explice mai pe îndelete ce se întâmplă cu funcţia dumneaei şi de ce o parte, mai galbenă ce-i drept, din conducerea CJI o dau ca şi plecată din funcţie şi anunţă că i se caută înlocuitor.
În acel moment, managerul spitalului din Slobozia ne-a rugat frumos să nu ne supărăm şi să o înţelegem că nu ne poate oferi detalii în acest moment şi că, undeva pe la sfârşitul săptămânii viitoare va organiza o conferinţă de presă în cadrul căreia va prezenta un fel de raport de activitate pentru aceste şase luni de mandat şi tot atunci va anunţa dacă va mai dori să continue în funcţie sau nu.
„Nu mi-am dat demisia. S-a înţeles greşit. Este vorba despre altceva, dar vă rog să mă înţelegeţi, nu doresc să dau prea multe detalii acum. Vom organiza o conferinţă de presă săptămâna viitoare şi vom lămuri lucrurile atunci. Vom chema toată presa locală şi voi prezenta un raport de activitate pe aceste şase luni de mandat ca manager şi după aceea vom lămuri ce se întâmplă în continuare şi voi anunţa ce decizie voi lua”, ne-a declarat medicul Violeta Şapira, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.
În urmă cu aproximativ doi ani de zile, conducerea CJ Ialomiţa, prin persoana preşedintelui Silvian Ciupercă, punea presiuni pe directorul de atunci al Spitalului Judeţean, Vasile Olaru pentru a-şi da demisia. Oare în 2015 să se repete poveste Olaru-Ciupercă, doar că protagoniştii fiind Martin-Şapira? Rămâne de văzut şi de aflat săptămâna viitoare.
Cătălin Frangulea

1 comentariu

  1. În data de 24 iunie dr. Sapira a depus la CJ o solicitare scrisa prin care cere încetarea contractului de management cu acordul părților. Martin a participat la toate ședințele de consiliu de administrație și a susținut activitatea dr.Sapira ,inclusiv achiziția Rmn și reabilitarea Policlinica ,Bloc alimentar ,Upu! Ziaristul ori e dezinformat ori încearcă sa inducă noi tensiuni la spital !

Lăsați un mesaj