Copil accidentat grav în Bucu

0

Un copil de 9 ani din Bucu a fost grav accidentat aseară în timp ce se deplasa de la şcoală spre locuinţă.
Acesta se afla cu trei colegi şi doamna învăţătoare care i-a însoţit spre casă, tocmai pentru a-i supraveghea să nu li se întâmple ceva rău.
Brusc, grupul s-a angajat în traversarea străzii, trei copii au reuşit să treacă iar al patrulea a fost lovit în plin de un autoturism al cărui şofer nu l-a mai putut evita.
Managerul serviciului judeţean de Ambulanţă, Paros RADU, precizează că în scurt timp copilul a intrat în comă, a fost intubat şi s-a plecat cu el la Bucureşti.
De la spitalul judeţean de urgenţe, pacientul accidentat a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni cu ambulanţa pentru că, din cauza întunericului, elicopterul SMURD nu s-a putut deplasa la intervenţie.
Localnicii prezenţi la faţa locului au tăbărât pe conducătorul auto implicat în accident, acuzându-l de neglijenţă. Şoferul, un bărbatul de 41 de ani din Scânteia a fost a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ, iar poliţiştii au stabilit drept cauză a accidentului traversarea prin loc nepermis şi fără asigurare.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.