PSD Ialomiţa a lansat joi seară candidaţii pentru alegerile din 11 decembrie, iar pe poziţia a doua la Camera Deputaţilor se află un economist de numai 25 de ani. Secretarul general al Partidului Social Democrat, deputatul Marian Neacşu, care s-a retras din cursa electorală, a precizat că tânărul de la Ialomiţa are toate şansele să coordoneze, alături de cel mai vârstnic deputat, lucrările primei şedinţe a Camerei Deputaţilor: „Să nu uitaţi niciodată, şi acesta trebuie să fie cel mai important îndemn şi suport, că avem de partea noastră poporul român, care trebuie să fie suveran în România, şi îndrăznim să credem în România aşa cum o vedem noi: un stat modern, un stat echilibrat, un stat care întoarce o bună parte din produsul intern brut şi plus valoare către cetăţeni prin salarii şi pensii sau prin politici sociale, prin politici educaţionale, prin politici de sănătate, care să întoarcă serviciile respective către oameni. Candidaţii pe care vi-i propunem sunt cei mai buni. Şi eu cred cu tărie lucrul acesta. Pentru că suntem cea mai puternică familie, familia social democrată din Ialomiţa.”
Cel mai tânăr candidat al PSD, Andrei Pop, lucrează de la 19 ani, alături de tatăl său, într-o firmă de producţii confecţii metalice şi pledează pentru politici corecte pentru toţi cetăţenii României. Prin discursul de candidat a impresionat cu maturitatea abordării şi a câştigat simpatia tuturor social democraţilor prezenţi la lansare: „De ce eu? Aceasta e întrebarea, nu? Pentru că sunt tânăr, da! Iar să fii tânăr ar trebui să fie o bucurie şi o încurajare, nu un impediment, nu un neajuns. Pentru că timpul este prietenul meu, iar orgoliul şi frica nu cunosc încă drumul până la mine. Din nefericire, în România, tinerii şi bătrânii sunt categorii marginale, sunt consideraţi uşor de mulţumit, facil de minţit, dar dificil de evitat. De parcă ai deveni român odată cu vârsta şi tot odată cu vârsta ai pierde acest privilegiu. Suntem tineri, da, însă prin sângele nostru fierbinte pulsează sângele vostru, amestecat cu dorinţe, amestecat cu nevoi. Pentru că încă suntem poporul nevoilor precum ne numea Mihai Eminescu cu două secole în urmă. Nevoile noastre îmbracă haine vechi şi ponosite, care ne-au rămas mici, dar poartă nume de branduri universale precum cinste, recunoştinţă, demnitate şi curaj. Când aud curaj îmi aduc aminte de Alexandru Macedon care la 20 de ani începea şi îşi dorea să cucerească întreaga lume. Eu îmi doresc, la 25 de ani, să cuceresc lumea mea, lumea noastră. O lume a copiilor şi bătrânilor noştri deopotrivă, o lume în care să nu ne mai fie frică şi ruşine, în care munca să fie o plăcere valorizatoare şi nu o corvoadă sub-existenţială. O lume pentru care curajul are valoare de întrebuinţare, nu doar una lexicală. Eu, pentru că nu voi putea niciodată să cred în România câtă vreme nu am îndrăznit mai întâi să cred în mine. Eu, pentru că îndrăznesc să cred! Îndrăzniţi alături de mine!”
La evenimentul de lansare a candidaţilor PSD Ialomiţa a fost prezent fostul ministru de justiţie în Guvernarea Ponta, Robert Cazanciuc care a pledat pentru o guvernare responsabilă, în interesul cetăţenilor: „Ştiţi câte legi sunt în vigoare după 1989 în România? 27000 de legi, la care se adaugă peste 40000-50000 de Hotărâri de Guvern. E un principiu că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în apărarea lui. Dar este aceasta o situaţie normală? Putem să cerem unui om normal să cunoască zeci de mii de acte normative? Putem noi ca stat să-i cerem să nu greşească în aceste condiţii? Evident că nu, dacă vrem să fim cu picioarele pe pământ….” Marele absent de la conferinţa de lansare a fost preşedintele PSD, Liviu Dragnea, reţinut peste program la Brăila. La alegerile din vara acestui an, PSD Ialomiţa a obţinut cel mai bun rezultat din toate scrutinele electorale postdecembriste, iar obiectivul este depăşirea scorului electoral de la locale, când PSD a format majorităţi simple în toate localităţile judeţului cu primari social democraţi.