11 octombrie – Ziua Permisului Auto

0

Ministerul Administraţiei şi Internelor dedică o zi pentru aniversarea permisului de conducere.
Data de 11 octombrie a fost desemnată Ziua Permisului şi constituie, începând de anul acesta, ziua armei pentru Direcţiile Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Prefecturilor.
Sărbătoarea a fost aleasă în funcţie de data când a intrat în vigoare primul regulament pentru circulaţia autovehiculelor, publicat în monitorul oficial la 11 octombrie 1913.
Cu mult înaintea acestui regulament a existat ,,Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti“, care în urmă cu 153 de ani prevedea că birjarii beţi se vor aresta, iar trăsurile vor avea noaptea felinarele aprinse.
În 2012, de ziua permisului, structurile implicate în activitatea de eliberarea a carnetului de şofer, pot organiza activităţi festive, sesiuni de comunicări ştiinţifice, lansări de carte, expoziţii şi alte activităţi de promovare a rolului şi imaginii instituţiei.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj