A murit otrăvit

0

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 46 de ani din Feteşti, care în această dimineaţă a murit intoxicat cu vaporii degajaţi de otrava pentru şobolani.
Pentru a scăpa de invazia rozătoarelor din casă, bărbatul a împrăştiat în cursul zilei de duminică, otravă în toate camerele, iar în această dimineaţa când s-au trezit, atât bărbatul cât şi cei doi copiii minori aveau nevoie de ajutor de specialitate.
Ofiţerul de relaţii publice din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Lăcrămioara Chirea, spune că la ora 9 şi 30 de minute a fost solicitat echipajul SMURD, dar din păcate pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic.
Pentru că efectele substanţei folosite la distrugerea rozătoarelor pot fi imprevizibile, medicii de pe ambulanţă au decis ca cei doi copiii să fie transportaţi la un spital de specialitate din capitală.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.