Amenzile de circulaţie s-au înmulţit

0

ACTIUNE RUTIERA - POLITIA ROMANAPeste 70 de amenzi de circulaţie au fost aplicate în doar trei zile de către poliţiştii locali pentru abateri în trafic.
Numărul amenzilor şi sancţiunilor pentru nerespectarea regulilor de circulaţie a crescut, astfel că, în perioada 3-6 februarie, poliţiştii locali din cadrul serviciului de circulaţie rutieră au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a legii privind oprirea, staţionarea, parcarea şi circulaţia pe arterele rutiere cu acces interzis din municipiul Slobozia.
Directorul Poliţiei Locale, Laurenţiu Abaza, menţionează că pietonii vor face obiectul unei campanii special dedicate regulilor de circulaţie pentru aceştia.
Pe încadrări juridice au fost aplicate amenzi pentru oprirea neregulamentară, sancţiuni pentru încălcarea semnificaţiei indicatorului de acces interzis şi pentru pietonii indisciplinaţi, iar valoarea acestora ajunge până la 9.000 lei.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj