Antrenament cu public la Urziceni

0

Unirea Urziceni deschide astăzi spectacolul meciurilor din penultima etapă a turului Ligii 1, într-un meci care poate fi considerat antrenamentul cu public, pentru confruntarea cu Stuttgart de săptămâna viitoare.

De la ora 20,30 elevii lui Dan Petrescu, fără antrenorul lor pe bancă, în urma suspendării dictate de Comisia de Disciplină, după eliminarea din meciul cu Gloria Bistriţa, vor juca sub Pietricica. Meciul contra ,,răzeşilor’’ lui Ştefan Pinalti este o bună optortunitate pentru campionii en- titre de a-şi testa potenţialul şi în acelaşi timp de a se menţine în plutonul fruntaş al campionatului.

Fără Bordeanu şi Apostol, suspendaţi în urma cumulului de cartonaşe galbene, Unirea ar putea începe meciul de la Piatra Neamţ în formula: Arlauskis, Maftei, Galamaz, Fernandes, Brandan, Semedo, Pădureţu, Bălan, Frunză, Onofraş, Dănălache.

Meciul va fi oficiat de o brigadă de arbitri FIFA din Grecia, cu Anastasios Kakos la centru şi cu Hristos Agrivos şi Grigorios Panu la cele două tuşe.

Robert Viorel Dincă

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.