Astăzi se comemorează 41 de ani de la trecerea în nefiinţă a compozitorului Ionel Perlea

0

Compozitorii şi artiştii din întreaga lume nu l-au uitat, iar comemorarea marelui dirijor are loc în sălile de concerte din marile oraşe. Născut la 13 decembrie 1900, în satul Ograda din judeţul Ialomiţa, Ionel Perlea urmează visul tatălui său şi ajunge, după decesul acestuia, în Germania unde va studia muzica.
La 19 ani, Ionel Perlea se impunea deja ca dirijor, pianist şi compozitor, iar Ateneul Român i-a deschis porţile, în 1920, pentru a-l acompania pe baritonul Jean Atanasiu în concertul de retragere, în urma căruia a câştigat aprecierea lui Nicolae Iorga şi a lui George Enescu. Avea să-i demostreze astfel profesorului de muzică din satul natal că notele de la clasă nu reflectau realitatea muzicală.
După numeroase premii câştigate în ţară, începutul celui de-al doilea război mondial avea să-i schimbe şi lui Ionel Perlea cursul vieţii.
După ce s-a stabilit la New York şi a suferit un accident cerebral, Ionel Perlea a ajuns să dirijeze doar cu mâna stângă, însă dorul de casă nu l-a împiedicat să-şi viziteze locurile natale, cu doar un an înainte de a se stinge.
În Ialomiţa, personalitatea marcantă a lui Ionel Perlea este celebrată prin festivalul care îi poartă numele şi prin înfiinţarea, în 1994, a Centrului Cultural Ionel Perlea. Dealtfel, în 2000 centenarul Ionel Perlea a prilejuit dezvelirea statuii din bronz a dirijorului.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj