Atenţie şoferi! Prostia se plăteşte!

0

Probabilitatea ca participanţii la trafic să devină victime este din ce în ce mai mare. Zilnic sunt depistaţi în trafic şoferi beţi sau fără carnet. Poliţiştii ialomiţeni au instalat ieri trei filtre rutiere pe principalele artere de circulaţie care străbat judeţul. Din totalul autoturismelor şi conducătorilor auto controlaţi, la o treime s-au constatat nereguli şi abateri de la regimul circulaţiei.
La Frăţileşti, un conducător auto a fost găsit de echipajul de poliţie în şanţ, lângă maşina răsturnată. Oamenii legii au constatat că şoferul s-a auto accidentat şi prezenta halenă alcoolică. Pentru refuzul testului de alcool şi a circumstanţelor în care a fost găsit de poliţişti, bărbatul este acum cercetat penal.
Într-un alt caz, un şofer călărăşean a fost surprins de către poliţişti în timp ce se deplasa la volanul unei autoutilitare, sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu alcoolscopul, care a indicat o valoare de 0,15 mg/L alcool. În consecinţă, călărăşeanul s-a ales cu permisul de conducere suspendat şi a fost amendat cu 540 de lei.
Alţi doi şoferi, de data aceasta fără carnet, au fost depistaţi în trafic la Căzăneşti. Bravii conducători auto, unul în vârstă de 59 de ani din Gheorghe Doja, iar cel de-al doilea un buzoian de 23 de ani, sunt cercetaţi penal pentru infracţiunea de a conduce pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.