Biblioteca comunală Stelnica a îmbrăcat haine de sărbătoare

3

Înfiinţată în 1961, biblioteca a sărbătorit 90 de ani de la naşterea personalităţii locale şi patronului spiritual al instituţiei, Ion Ghelu, alături de alţi membrii marcanţi şi autorităţile locale.
Ziua bibliotecii Stelnica a prilejuit omagierea cetăţeanului de onoare Ion Ghelu Destelnica şi lansarea celui de-al doilea volum al monografiei localităţii, semnată de stelniceanul Ion Munteanu, în vârstă de 83 de ani. Volumul este o lucrare amplă din care nu lipsesc tradiţiile şi obiceiurile locale, precum şi cinstirea celor mai longevivi localnici.
Primarul localităţii Costel Brateş a vorbit despre importanţa manuscriselor care păstrează trecutul şi istoria Stelnicii, iar directorul bibliotecii judeţene ,Mihaela Racoviţeanu, apreciază că lansarea monografiei localităţii se împleteşte cu omagiul adus la împlinirea a 90 de ani de la naşterea lui Ion Ghelu Destelnica.
La eveniment a fost prezent fiul maestrului care dă numele de onoare al bibliotecii, actorul Bogdan Ghelu, descendent care duce mai departe tradiţia culturală a familiei.
Sărbătorea bibliotecii a dat ocazia şi altor personalităţi culturale să prezinte publicului iubitor de carte cele mai recente apariţii. Printre acestea s-a regăsit şi cartea umoristică a stelniceanului Radu Munteanu, intitulată „Întâmplări din ţara zânelor” , inspirate din propria copilărie.
Biblioteca din Stelnica are trei sute de utilizatori înscrişi până în prezent care au consultat de la începutul anului peste trei mii de documente. Anul acesta achiziţia de carte de la Stelnica a însumat 214 volume în valoare de peste 2.500 lei.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

3 comentarii

  1. LA MULȚI ANI BIBLIOTECII STELNICA
    de la poSTELNICu STOPS din DRIDU !
    Aici am găsit istorie adevărată.
    Din cercul rebusist LUMINA este cumva vreun membru aici în STELNICA ?
    Rog răspuns !

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.