Buni de jupuit

0

Judeţul Ialomiţa se află pe locul doi pe ţară la colectarea veniturilor bugetare, în ciuda scăderii cu două procente a sumelor încasate în luna februarie.
Deşi programul de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 130%, situându-ne pe locul doi în clasamentul pe judeţe, inspectorii fiscali au reuşit să încaseze la bugetul general consolidat aproape 46 milioane de lei, mai puţin cu 2% faţă de încasările efectuate în luna februarie a anului 2009. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la bugetul de stat s-au încasat 27 milioane lei, înregistrându-se o creştere cu 9,97% ; la C.A.S. 16 milioane lei, în plus cu 6%; la fondul de sănătate s-au realizat venituri în sumă de peste 4 milioane lei, înregistându-se o scădere cu 30.
O scădere s-a înregistrat şi la fondul de şomaj, unde s-au încasat 397 mii lei, mai puţin cu 23%.
Datorită măsurilor fiscale severe, cei mai mulţi bani au fost colectaţi prin conformarea contribuabililor în procent de 90% şi numai 10 procente din valoarea totală a veniturilor încasate s-a realizat prin executare silită.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj