Angajatorii din Ialomiţa sunt invitaţi să ofere locuri de muncă deţinuţilor din Penitenciarul Slobozia, pentru a sprijini programul de incluziune socială a categoriilor vulnerabile.
27 de persoane private de libertate, clasificate în regimu deschis şi care mai au de ispăşit cel mult trei luni de pedeapsă, pot încerca să se reintegreze în câmpul muncii prin intermediul bursei speciale a locurilor de muncă pentru deţinuţi.
Angajatorii interesaţi se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea înregistrării pentru recrutarea persoanelor care au participat la cursuri de formare profesională pe timpul detenţiei şi au obţinut calificare în meserii de frizer, lucrător în construcţii, creşterea animalelor, operator introducere şi validare date.
Bursa locurilor de muncă pentru deţinuţi va avea loc vineri, la Centrul Cultural UNESCO din Slobozia, de la ora 10.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro