Cu droguri în puşcărie

0
31 de doze de heroină au fost descoperite în bagajul a doua femei venite în vizită la un deţinut încarcerat la Penitenciarul din Slobozia. Drogurile au fost camuflate într-o bucată de kaizer, şi au fost aduse chiar de mama deţinutului.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Slobozia, Maria Obrejan, spune că situaţia a fost sesizată de gardianul de serviciu în după amiaza zilei de duminică la postul de control pentru vizitatori.
În urma investigaţiilor de laborator s-a stabilit că în cele 31 de doze se afla o cantitate de aproximativ 1,67 grame de heroină.
Întrebată cu privire la provenienţa drogurilor, femeia de 47 de ani a susţinut că nu cunoştea provenienţa acestora şi că pachetul l-a primit la rugămintea fiului ei, de la un bărbat a cărui identitate nu o cunoştea, pe care l-a întâlnit în zona Gării Obor din Capitală.
Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie precizează că faţă de cele două femei, iubita şi mama deţinutului, procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj