Go West: la muncă în Germania

0

barman

Ialomiţenii cu calificare în domeniul hotelier sau gastronomic pot aplica pentru cele circa 150 de locuri de muncă vacante în Germania.
Angajarea străinilor se face pe o perioadă de şase luni, începând din octombrie 2013 iar aspiranţii posturilor de barman, bucătar sau ospătar trebuie să deţină experienţă în domeniu, calificare şi cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană. Angajatorii oferă până la două mii de euro salariu lunar brut, pentru care solicită un timp de lucru de 40-45 de ore pe săptămână, înclusiv în weekend şi sărbătorile legale.
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa, Mariana Toader, menţionează că selecţia pentru Germania se va organiza în luna septembrie la Sibiu.Pentru înscrierea dosarelor, cetăţenii interesaţi se pot adresa departamentului EURES din Slobozia până la data maximă de 20 august.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.