Grav accident de muncă la Ţăndărei

7

accident tandarei

Grav accident de muncă, astăzi, la Ţăndărei. Doi muncitori care lucrau la sistemul de canalizare al oraşului au fost prinşi sub un mal de pământ. Bărbaţii au fost astupaţi în totalitate şi mai bine de două ore, echipele de intervenţie s-au străduit să-i găsească şi să-i scoată la suprafaţă. Primarul oraşului Ţăndărei, Cristian Roman a precizat că muncitorii nu sunt din localitate:
audio Cristi Roman
În jurul orei 14, unul dintre muncitori, în vârstă de 52 de ani, a fost scos din şanţ, conştient şi în stare relativ bună din punct de vedere medical. Odată predat echipei medicale, salvatorii s-au apucat să-l caute pe cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 46 de ani.
Prefectul judeţului, Gigi Petre, a declarat că accidentul s-a petrecut în condiţii asemănătoare cu cel de la Feteşti unde alţi doi muncitori au fost surprinşi sub un mal de pământ în timp ce lucrau în şanţul pentru sistemul de canalizare:
audio Gigi PETRE
Accidentul de muncă de la Ţăndărei a avut loc la ora 11 şi 15 minute, iar la 3 ore de la surparea malului de pământ salvatorii nu aveau nici un indiciu despre locul în care a fost astupat cel de-al doilea muncitor. Echipele de la faţa locului fac în continuare eforturi pentru găsirea acestuia.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

LATER EDIT: în jurul orei 16:30 a fost găsit și cel de-al doilea muncitor. Acesta nu se mai afla în viață.

7 comentarii

  1. ITMul sta sa colecteze spaga de prin buticuri, e clar, tara asta chiar merge inapoi catre evul mediu. sa aiba loc doua morti identice la interval asa de scurt denota starea catastrofala de perceptie si discernamant a romanilor. idem 4 morti pe zi pe soselele romanesti in conditii identice. nimic bun nu pare sa se mai lipeasca de romani.

  2. Bineinteles ca ITM doarme, sau nunara banii din spaga, asta am constatat-o din propria experienta. Personal am sesizat ITM despre o firma care avea un angajat “la negru” si urmarind cazul am constatat ca inspectorii ITM au mers in control dupa vreo 25 de zile pt ca in 30 de zile conform legii erau obligati sa imi dea raspuns. In timp ce ei ma tot sunau sa ma intrebe detalii despre situatie, persoana reclamata si-a facut angajarea pe firma sotiei (concubinei), fiind probabil informata de vreun amic de la ITM.
    Asa e in RO.

  3. Aceeasi firma si acelasi beneficiar ca la Fetesti – adica Alstom Constanta(constructor) si RAJA Constanta (beneficiar) care incalca GRAV legislatia in constructii si cea de protectie a muncii. Santuri de 4 metri adincime lasate cite o saptamina deschise si fara SPRIJINIRI DE MAL. Stau si ma intreb : Inspectia de Stat in Constructii, Consiliul Judetean, ITM si ISU Ialomita CE FAC???? Citi oameni mai trebuie sa moara la o banala lucrare de extindere de retea de canalizare datorita INDOLENTEI celor doua entitati???

  4. Rusineeeee autoritatilor, rusineee ITM-ului k nu vine sa vada in ce conditii lucreaza saracii oameni, fara apa si mancare, le-au taiat din salariu pt simplul fapt k le-au ofrit cazare! se duc sa munceasca pe 6 milioane si mor!

  5. Personal am luat o amenda de la doamna inspector state aurelia de o suta de milioane,iar stocul meu de marfa era de vreo 300..sustinand cu tarie k am incalcat anumite norme legale si ea este nevoita sa ma sanctioneze k la carte,iar akm unde o fi doamna cu legea si dreptatea..traim in ialomita din pacate..si suportam sfidarile celebritatilor de la itm.

  6. Conducerea Itm sa-si dea DEMISIA. Nu mi se pare normal ca un accident de genul acesta sa se intample de doua ori, in acelasi judet si la putin timp dupa cel de la Fetesti. Se numeste complicitate si indolenta. Apropo, marcajele cu vopsea de pe soselele “proaspat” refacute, cand se vor face? Au murit doi oameni pe Dn 21. Pe timp de noapte circulam ca orbii, pentru ca nu stim unde este delimitarea celor doua benzi! Tara hotilor! Marim taxe, rovignete, amenzi, spagi, dar drepturi ioc!

Lăsați un mesaj