Mai multe locuri de munca

0

Odată cu intrarea în vigoare a noului cod al muncii, în Ialomiţa, apar din ce în ce mai multe locuri de muncă vacante.
De luni – 2 mai, noul cod al muncii va produce efecte. Modificările aduse au în vedere reglementări privind relaţiile de muncă, perioada de probă, perioada de preaviz şi perioada contractului de muncă. Până atunci însă angajatorii ialomiţeni oferă 95 de posturi vacante.
5 dintre ele sunt destinate celor care au studii superioare pentru specializările de biolog şi inginer chimist în zona Urziceni, economist absolvent 2010, şi farmacist.
Pentru cei cu studii medii, în continuare sunt vacante 21 de posturi de agenţi în vânzări.
Muncitorii calificaţi în meseriile de vânzător, dulgher, zidar, lăcătuş, sudor, instalator, zugrav, rigipsar, măcelar şi paznic sunt cei mai căutaţi pe piaţa muncii, cu 30 de locuri de muncă disponibile pentru ei.
La aceeaşi categorie mai sunt vacante posturi în domeniul hotelier – barman ospătar, cameristă, recepţioneră, bucătar,ajutor bucătar, şi femeie de serviciu.
Persoanele necalificate au la dispoziţie doar 2 locuri de muncă.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.