Dar de dai, faci Paştele Rai

0

De multe ori, Hristos ne cere imposibilul: să dăm ce nu avem. Nu din prisosul, nu din puţinul, ci din neavutul nostru, din ceea ce ne lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi şi tu. Este un citat din Nicolae Stenhardt în baza căruia, an de an, în perioada Sărbătorilor Pascale, Radio CAMPUS organizează campanii de ajutorare a celor mai nevoiaşi dintre noi.
Printre familiile susţinute cu ajutorul sponsorilor se numără şi Marius Oprea, care de un an de zile este şi mamă şi tată pentru fiul său de 14 ani, Dănuţ.
Pe Marius Oprea îl cunoaştem din iarna lui 2009, când bărbatul a venit la Radio CAMPUS pentru a face un apel umanitar, în încercarea disperată de a-şi salva soţia de la o maladie incurabilă.
După câteva luni de suferinţă, în primăvara anului trecut, femeia s-a stins. Din banii câştigaţi muncind cu ziua, bărbatul a reuşit să-i ţină la biserică rânduiala creştină. Greu încercaţi de soartă, pentru o perioadă, băiatul a întrerupt şcoala. Acum, viaţa le redeschide drumul spre viitor. Dănuţ s-a reînscris la şcoală şi vrea să înveţe o meserie.
De când se ştie, Marius Oprea caută de muncă şi lucrează cu ziua. Permanent are grija băiatului, şi pentru el ar vrea să-şi văndă garsoniera confort doi pentru o căsuţă şi un petic de pământ la ţară, lângă oraş.
Deşi nu-şi vede capul de neajunsuri, cea mai mare grijă a lui Marius Oprea este acum de a face parastasul de un an pentru soţia lui. Chiar dacă soarta l-a încercat, omul şi-a păstrat credinţa şi încrederea în Dumnezeu…
Pentru speranţa în mai bine şi încrederea în semeni pe care am reuşit să le transmitem şi acestei familii, Radio Campus mulţumeşte în mod deosebit sponsorilor campaniei noastre: Mihai Ioniţă, Mariana Iancu, Mitru Crişan, Nicolae Sitaru, Diana Zevedei şi Marian NEDU, cărora le dorim să aibă în continuare puterea binelui de partea lor.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.