O femeie din Albeşti este acuzată de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Ea a fost trimisă în judecată de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor care au constatat că a vândut de două ori acelaşi teren agricol cu suprafaţa de 3 ha.
Iniţial, terenul a fost vândut în 2007 unei societăţi comerciale din Oradea, pentru care învinuita a primit 7.500 lei şi a încheiat un contract de promisiune de vânzare cumpărare. Doi ani mai târziu au fost finalizate şi actele notariale, iar în 2011 fosta deţinătoare a falsificat certificatul fiscal prin care se atesta că terenul agricol se află în proprietatea sa, reuşind să perfecteze alte acte pentru vânzarea terenului a doua oară.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia cu propunere de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro