Parfum heftin

0

Jandarmii slobozeni au fost sesizaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, că în zona unui centru comercial din municipiu, un tânăr oferea spre vânzare costume de trening şi parfumuri, la preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţă.

Jandarmii s-au deplasat la locul indicat şi în urma verificărilor asupra bărbatului au fost găsite mai multe costume de trening şi cutii cu parfumuri, cu marca unor cunoscuţi producători în domeniu.

Bărbatul a declarat că achiziţionase produsele dintr-un centru comercial din Bucureşti şi încerca să le comercializeze la preţuri cel puţin duble.

Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Ialomiţa, au stabilit, în urma verificărilor efectuate, că obiectele oferite spre comercializare imită produse originale ale mărcilor respective.

Jandarmii i-au întocmit tânărului de 17 de ani, din Bărbuleşti, actele premergătoare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi ”punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată”, pe care le-au înaintat pentru continuarea cercetărilor către Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Ialomiţa.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.