Părinţii şi copiii au intrat în febra cumpărăturilor de rechizite şcolare şi uniforme

0
Astăzi, în bazarul municipal, părinţii căutau preţuri accesibile, iar copiii cele mai frumoase accesorii cu care să-şi impresioneze colegii.
Cele trei săptămâni care au mai rămas până la primul clopoţel din anul şcolar 2010-2011 sunt suficiente pentru achiziţionarea rechizitelor sau ghiozdanelor, spun părinţii, care au început deja să facă turul magazinelor, în speranţa că vor găsi cele mai accesibile preţuri la produsele de calitate.
Familia Pleşa din Ghimpaţi a făcut un drum la oraş, special pentru Florina de 8 ani şi fratele ei Daniel, care este încă la grădiniţă. Copiii sunt încântaţi că mama le-a dat voie să aleagă ce le place în materie de hăinuţe, încălţăminte sau rechizite. Părinţii au alocat anul acesta un buget de 500 de lei pentru pregătirea de şcoală a copiilor, iar mama spune că suma este destul de mare, în raport cu veniturile lor.
De partea cealaltă a baricadei sunt librăriile şi magazinele unde se comercializează ghiozdane şi uniforme. Reprezentanţii lor susţin că vacanţa de vară i-a lăsat fără clienţi, însă de acum o săptămână vânzările au început să crească. Problema preţurilor mari şi a crizei financiare afectează anul acesta înnoirea hăinuţelor de şcoală. Ghiozdanele sunt şi ele un element fără de care un elev nu se poate prezenta în sala de clasă. Deşi preţul unui ghiozdan variază de la 20 la 50 de lei, vânzarea merge greu, pentru că achiziţiile de anul trecut sunt încă în stare bună.
La librărie, părinţii nu mai risipesc bani ca în alţi ani pe orice produs care îl încântă pe copil, ci anul acesta toţi merg cu liste pe care este trecut strictul necesar. Însă coperţile cu personajele preferate sau penarul cu sclipici sunt câteva din tentaţiile pe care părinţii le suportă cu eforturi financiare.
Pentru că data tradiţională a începerii şcolii, în România, pică anul acesta în mijlocul săptămânii, deschiderea oficială a anului şcolar 2010-2011 va avea loc luni, 13 septembrie.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.