Peste 125 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în noaptea de revelion

0

Ei se vor afla în misiune în toate oraşele mari ale judeţului pentru prevenirea faptelor antisociale, descurajarea infractorilor şi rezolvarea promptă a sesizărilor primite de la cetăţeni.
Echipaje ale Jandarmeriei vor patrula atât pe timp de zi cât şi pe timpul nopţii, în zonele aglomerate, gări, discoteci şi biserici, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă, târguri, oboare sau pieţe.
Pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Ialomiţa sfătuieşte cetăţenii care vor participa la manifestările prilejuite de petrecerea Revelionului să respecte anumite reguli.
În primul rând să nu aducă la spectacole artificii, petarde, sticle ori cutii metalice cu băuturi alcoolice, să nu arunce obiecte către scenă, să nu forţeze cordoanele de ordine, dar să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.
De asemenea, sunt sfătuiţi să folosească cu mare atenţie artificiile şi petardele, cu respectarea prevederilor legale în acest sens, evitând accidentele nedorite ce pot lăsa urmări grave.

Elena Marin

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.