Regulamentul camerelor parlamentare reunite prevede vot obligatoriu la moţiune

8
Mişcarea partidului de guvernământ, de abţinere de la votul moţiunii de cenzură, contravine prevederilor de funcţionare la vot a camerelor reunite.
Spre deosebire de proiectele de lege obişnuite, în cazul moţiunilor de demitere a Guvernului sau a preşedintelui, regulamentul prevede vot obligatoriu şi secret, exclus varianta abţinerii.
Situaţia ne-a fost semnalată pe situl guraialomiţei.com, şi este cu totul neaşteptată pentru parlamentarii PDL din judeţ. Deputatul Gheorghe Tinel a invocat legea 96 de funcţionare a camerei deputaţilor, mai puţin regulamentul de funcţionare a camerelor reunite:
Conform articolului 34 al regulamentul de funcţionare a celor două camere, acordarea votului de încredere Guvernului sau retragerea încrederii, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret prin bile şi se hotăreşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Celelalte alegeri şi numiri în funcţii se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Pentru senatorul Tudor Panţuru, diferenţele sunt nesemnificative, iar votul nu poate fi obligatoriu:
Regulamentul comun mai prevede ca, în cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adoptă legi, hotărâri sau moţiuni, trebuie să fie prezenţi cel putin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.
Dacă în sală nu sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor, preşedintele care conduce şedinţa comună a celor două Camere amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

8 comentarii

  1. Tinand cont de situatia de data trecuta, cand opozitia a parasit sala, cred ca cel mai bine ar fi asa: sa inceapa sedinta cu toata lumea prezenta, dupa care (adica la 10 secunde de la anuntul ca este intrunit cvorumul) cei care nu sunt de acord cu motiunea sa paraseasca sala. Sunt curios, ce-ar indica votul secret, prin bile, aici, in RO, tara tuturor posibilitatilor…

  2. Pt. mike

    Nu este comparabilitate, “data trecuta” de care vorbesti tu nu era in dezbatere o motiune. Iar daca la 10 secunde dupa ce se constata existenta cvorumului, o parte din cei prezenti parasesc sala, presedintele de sedinta poate cere o noua numarare a celor existenti in sala. Nu mai zic ca te si contrazici un pic: de ce ai mai fi curios sa vezi ce spune numararea bilelor, daca cei dragi tie au parasit deja sala…?

  3. Nu ma contrazic de loc, lasata singura poate ca opozitia de opereta… gresea… la numaratoare; oricum, mai bine ca nu s-au luat dupa mine si au ramas in sala. Apropo, stii de cred eu ca a picat motiunea? Pentru ca n-a votat-o si senatorul psd catalin voicu, prietenul sotului judecatoarei care l-a eliberat (prin votul ei) pe sov din puscarie. In plus, te rog nu mai folosi barbarismul ,,comparabilitate”, zau asa.

Lăsați un mesaj