Echipajele S.M.U.R.D. au acţionat saptamana trecuta la un pacient în vârstă de 73 de ani din comuna Moldoveni care a solicitat ajutorul serviciilor medicale, pentru că fusese atacat de albine. La sosirea echipajului, acesta prezenta edeme superficiale la nivelul toracelui şi feţei.
Si un feteştean de 53 de ani a avut nevoie de acordarea primului ajutor după ce, în timp ce manevra un topor, şi-a amputat antebraţul stâng din încheietură într-o clipă de neatenţie. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti.
Un alt pacient de sex masculin, în vârstă de 38 de ani din comuna Ion Roată a primit îngrijiri medicale de la paramedicii S.M.U.R.D. în jurul orei 22. Victimă a unei agresiuni, tânărul prezenta traumatism toracic şi traumatism cranio-cerebral.
Si un bărbat de 53 de ani din Maia a beneficiat de prim-ajutor calificat S.M.U.R.D., întrucât, aflându-se în stare de ebrietate, a căzut şi s-a rănit. El a fost prezentat la spitalul din Urziceni cu suspiciune de fractură de piramidă nazală.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro
mai terminati cu ridicatul in slavi a SMURD-ului care salveaza 1 milion de vieti. niciodata nu spuneti nimic de bine si de ambulanta, doar asa in treacat si daca se intampla ceva rau.
ai, mă …. sa trimita si ambulanta comunicate de presa!