Un agent economic din Făcăeni a alertat Poliţia în urma descoperirii în casa de bani a unei bancnote false de 100 de lei. Din aproape în aproape, autorul a fost identificat în persoane unui tânăr de 18 ani, care împreună cu iubita lui de 23 de ani, au folosit bancnote false pentru a achita consumaţia la un local din comună şi diverse cumpărături. Filiera de falsificatori îşi are rădăcinile în Constanţa.
La domiciliul unuia dintre suspecţi a fost găsită şi o imprimantă, cu ajutorul căreia au fost fabricate bancnotele false.
Cei patru suspecţi, cu vârste între 18 şi 30 de ani, sunt cercetaţi pentru falsificare de monede, complicitate şi deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro